Bogdan Silitră - Avocat fondator

Avocat fondator

Bogdan Silitră

BOGDAN SILITRĂ este unul dintre cei mai titraţi avocaţi din zona Moldovei. Din anul 2011, şi-a orientat activitatea cu precădere în zona dreptului asigurărilor, fiind la acest moment un vector important în acest segment pe piaţa din sud-estul ţării.

Bogdan Silitră şi echipa sa au reprezentat în toată această perioadă peste 10.000 de clienţi care au fost victime ale accidentelor rutiere sau familiile celor care şi-au pierdut viaţa în astfel de evenimente nefaste, care la finalul proceselor s-au bucurat de despăgubiri considerabile.

Actualmente, Bogdan Silitră este membru al Baroului Bucureşti şi a intrat în profesie încă din anul 2008. Este absolvent al Facultăţii de Drept şi de master cu specializarea “Drept şi administraţie publică europeană”, terminând cu nota 10.

Este vorbitor de limba engleză și turcă.

Ne place să fim printre cei mai buni

Ce spun clienţii noştri

Viorel Sararu
Viorel Sararu
16. Iulie, 2022.
Corectitudine,profesionalism,transparenta si promptitudine in serviciile juridice prestate de catre echipa dumneavoastra. Apelati cu incredere.
dan capatos
dan capatos
5. Iulie, 2022.
Profesionist pur sange! Multumesc pentru ajutor!
Virgil Diaconu
Virgil Diaconu
4. Iulie, 2022.
Recomand cu toata increderea echipa avocat Bogdan Silitra!!!Profesionalism si experienta!!!
Marcel Stoica
Marcel Stoica
30. Iunie, 2022.
Am fost mulțumit de serviciile prestate de către echipa domnului avocat Silitră Bogdan, sens in care recomand cu caldura tuturor păgubiților din asigurări sa apeleze cu încredere la serviciile dumnealui.
Addams Scrub
Addams Scrub
31. Mai, 2022.
Un cabinet exceptional de daune accidente rutiere Multumim pentru ajutorul acordat!
Dobre Alexandru
Dobre Alexandru
29. Mai, 2022.
profesionisti fara doar si poate
Albert Malaxa
Albert Malaxa
26. Mai, 2022.
Profesionist, la obiect, fara risipa inutila de timp! Multumesc pentru suportul acordat!
Vă aşteptăm cu drag!

Unde ne găsiţi?

Suntem nerăbdători să te ajutăm în rezolvarea cazului tău!