Conform dispozițiilor legale în vigoare: ”Proprietarii terenurilor învecinate sunt obligați să contribuie la grănițuire prin reconstituirea hotarului și fixarea semnelor de delimitare, suportând, în mod egal, cheltuielile ocazionate de aceasta.”
Așadar, grăniţuirea reprezintă acea acţiunea prin care, se urmăreşte determinarea limitelor dintre două proprietăţi vecine prin stabilirea semnelor de hotar, respectiv suprafețele deținute de fiecare vecin pe proprietatea sa.
Grănițuire nu înseamnă automat revendicare, grănițuirea și revendicarea fiind două cereri diferite care se pot soluționa în cadrul aceluiași dosar sau în dosare distincte. Grănițuirea nu este doar un drept pe care proprietarii terenurilor învecinate îl au, ci și o obligație ce decurge din stăpânirea exercitată asupra imobilului, vecinii fiind obligați să stabilească limitele proprietăților ce le aparțin.
De cele mai multe ori litigiile având ca obiect grănițuirea se nasc din neînțelegerile apărute între vecini cu privire la amplasarea liniei de hotar dintre proprietăți. În multe cazuri nu există un gard de delimitare a proprietăților, sau, dacă acesta există, problemele sunt legate de amplasamentul acestuia.
Grănițuirea se poate realiza pe cale amiabilă, prin acordul proprietarilor imobilelor învecinate, sau, dacă aceștia nu pot ajunge la o înțelegere, cu ajutorul instanței de judecată. Dacă ulterior convenției încheiate pe cale amiabilă prin care a fost realizată grănițuirea părțile o contestă, acestea au dreptul să deschidă o acțiune în anulare.
Niciunul dintre proprietarii terenurilor învecinate nu este îndreptățit să ridice un gard despărțitor a cărui valoare să fie împovărătoare pentru celălalt vecin, dacă acesta nu a fost de acord, deoarece dreptul unui vecin de a-l obliga pe celalalt la grănițuire nu poate să constituie o exercitare abuzivă a proprietarului său de drept.
În cazul în care nu se poate ajunge la o înțelegere pe cale amiabilă între vecini, titularul dreptului real asupra imobilului ce face obiectul grănițuirii sau chiar un uzufructuar, un superficiar sau un simplu posesor, dar nu și un chiriaș sau arendaș, are dreptul să introducă în instanță o acțiune în grănițuire împotriva proprietarului imobilului învecinat.
Acțiunea în grănițuire este imprescriptibilă. Drept urmare, aceasta poate fi introdusă în instanță oricând există un litigiu cu privire la delimitarea proprietăților învecinate.
Grănițuirea poate fi deschisă de către: proprietar, uzufructuar şi chiar de posesor. Ea se îndreaptă împotriva proprietarului fondului vecin, titularul unui alt drept real (uzufructuar, superficiar, drept de folosinţă), precum şi împotriva chiriaşului sau arendaşului. Acțiunea în grănițuire nu se poate introduce între coproprietarii aceluiaşi fond.
Sarcina probelor revine ambelor părţi. Fiecare dintre ele având atât rolul de reclamant cât şi de pârât. Pentru a probe poate fi folosit orice mijloc în vederea stabilirii liniei de hotar, aceasta fiind o chestiune de fapt, în cele mai multe situaţii recurgându-se la efectuarea unei expertize tehnice.
Efectul principal al grănițuirii fiind acela de realizeare a delimitării proprietăţii limitrofe. Astfel prin hotărârea pronunţată se stabileşte linia de hotar dintre cele două proprietăţi.
Cheltuielile de grăniţuire privind trasarea şi marcarea hotarului stabilit de instanţă se suportă egal de ambele părţi aşa cum prevede Codul civil.
Casa de Avocatură ”Silitră & Asociații”, prin avocații săi specializați, este pregătită să ofere consultanță în acțiunea de grănițuire, dar și reprezentare și/sau asistare în cadrul litigiilor ce au ca obiect grănițuire.
Contact